6 iunie 2026
Lipsă acută de medici la Spitalul Municipal Roman. Secția de pediatrie își restrânge temporar activitatea

În perioada 29 decembrie – 31 decembrie, activitatea în secție se va desfășura doar în regim de ambulatoriu și spitalizare de zi, între orele 7:00 – 14:00, fără internări de lungă durată.

”În data de 29.12.2025, vor fi externați toți pacienții pediatrici cu stare generală favorabilă. Pacienții cu stare medie sau gravă vor fi transferați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – Secția Pediatrie. Începând cu 27.12.2025, cazurile grave din specialitatea pediatrie vor fi direcționate direct către SJU Piatra Neamț”, a transmis conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Reclamă

Potrivit reprezentanților instituției, trei medici din cadrul secției sunt în concediu de creștere a copilului, un medic s-a pensionat în luna septembrie, iar un medic a demisionat pentru că a plecat din România.

Reclamă

Astfel, activitatea este asigurată, în prezent, doar de trei medici în activitate, iar linia de gardă este acoperită de cei trei medici și un medic pensionar.

Conducerea spitalului a anunțat că reluarea activității normale a secției de pediatrie va avea loc începând cu 1 ianuarie, de la ora 08:00.  Kamceatka, îngropată sub zăpadă. Stare PSD îl forțează pe Bolojan

Reclamă

Lasă un răspuns