7 iunie 2026
Călătoria cu trenul riscă să devină un lux! Cresc prețurile la abonamente, la rezervarea locurilor și la transportul bicicletelor

Majorările se vor aplica la abonamentele navetiștilor, la tichetele de rezervare a locurilor, la suplimentele de vagoane de dormit și cușetă și la transportul bicicletelor, scrie Club Feroviar.

Potrivit sursei citate, ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii a fost publicat joi în Monitorul Oficial, iar scumpirile se vor aplica din 28 martie.

Reclamă

Actul normativ aflat (încă) în vigoare stabilea mai multe tarife, precum și exceptări de la plata acestora. Printre altele, se prevedea că plata tarifului de rezervare a locului la călătoria până la 40 km este opțională. Acum această prevedere a fost eliminată, deci dacă vei merge cu un tren Interregio până la Buftea vei plăti 17,50 lei în loc de 11,50 lei.

Acum câteva luni fuseseră introduse tarife de rezervare loc în funcție de zona kilometrică, iar cele mai mici erau de 1,5 lei (pentru călătorii mai scurte de 60 km). De la final de martie se revine la un tarif unic al tichetului de rezervare, care va fi de 6 lei la trenurile IR și IC și de 4 lei la trenurile Regio.

Reclamă

La trenurile Regio, pentru distanțe de 1 până la 60 km (București-Ploiești) tariful de rezervare a locului va costa 4 lei în loc de 1,5 lei.

Se vor scumpi și abonamentele cu câteva procente, atât cele de 5 zile, cât și cele valabile 14 zile sau o lună. Spre exemplu, un navetist care în prezent plătește 308 lei pe un abonament lunar pe distanța de 40 km la IR, va plăti 322 lei.

La vagoanele de dormit și cușetă, suplimentele de pat vor costa cu 3,5 – 10 lei mai mult, în funcție de clasă și de tipul de vagon. Spre exemplu, un supliment de pat în cabină cu două locuri va costa 125 lei, față de 120 lei.

Biletele pentru transport biciclete se vor scumpi cu 0,5 – 1 leu. Spre exemplu, biletul pentru bicicletă între București și Sinaia va costa 15,5 lei, față de 15 lei. Inflație record în România. Petrișor O noapte de distracție i-a

Reclamă

Lasă un răspuns