5 iunie 2026
Accident grav, în jud. Arad: un TIR și o autobasculantă cu nisip s-au ciocnit, pe DN 7. Ambii șoferi au murit - circulația în zonă, oprită

În urma accidentului, a izbucnit un incendiu la nivelul autotrenului, iar autobasculanta a fost proiectată în șanț.

Cei doi conducători auto au decedat.

Reclamă

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă, a informat ISU Arad.

Reclamă

La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre autotrenuri ardea generalizat, iar în urma accidentului au rezultat două victime – șoferii celor două autovehicule – care, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat de către echipajul medical.

Traficul rutier este oprit în ambele direcții, fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Centura Municipiului Arad.

Conform DRDP Timișoara, se estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 11:00. 

  Tatăl unui trapper controversat, luat

Reclamă

Lasă un răspuns