18 noiembrie 2024

Trei camioane și un autoturism s-au izbit violent, moment în care TIR-ul șoferului român s-a răsturnat și a luat foc. Până la sosirea echipajelor de salvare, bărbatul a spart geamul mastodontului cu un ciocan.

Polițistul și jandarmerița l-au scos pe acesta din cabina în flăcări înainte ca aceasta să explodeze. Pompierii au luptat 10 ore cu flăcările devastatoare.

Șoferul care a provocat accidentul a murit în urma impactului. Potrivit anchetatorilor, acesta circula cu viteză când s-a izbit în celelalte vehicule. Un alt român implicat în accident a fost rănit și transportat la spital, starea lui fiind stabilă. 

Infern pe autostrada A32, Torino-Frejus, în zona Bardonecchia, la km 72. Trei camioane şi un autoturism s-au cicnit, apoi a izbucnit focul. Un şofer de camion a murit carbonizat în cabină, alţi trei şoferi, dintre care doi români, după cum notează Cronaca Qui, fiind răniţi.

Accidentul s-a produs într-o porţiune de autostradă pe care se executau lucrări şi o bandă era blocată. Un şofer de camion a rulat cu viteză prea mare, a schimbat banda fără să se asigure şi a intrat într-un camion, proiectat ulterior într-un Alfa Romeo, apoi în alt TIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.