9 ianuarie 2025

Într-un document datat marţi, avocaţii celui care va deveni la 20 ianuarie cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite solicită „o suspendare de urgenţă pentru a împiedica continuarea procedurilor penale la un tribunal din statul New York, inclusiv o audiere de condamnare programată vineri, 10 ianuarie, la ora 9:30 a.m.”.

Curtea Supremă „trebuie să suspende imediat procedurile judiciare (penale) de la New York pentru a preveni o nedreptate gravă şi un atac la adresa instituţiei prezidenţiale şi a funcţionării guvernului federal”, insistă avocaţii, care invocă constant „imunitatea prezidenţială” a clientului lor.

Luni, tabăra Trump a fost refuzată de judecătorul de caz de la tribunalul din Manhattan care a prezidat procesul şi apoi de o curte de apel căreia îi ceruse să îngheţe procedurile şi să amâne audierea de vineri.

Cu excepţia unui succes al apelului la Curtea Supremă federală din Washington – unde şase dintre cei nouă judecători sunt conservatori -, sentinţa lui Donald Trump va fi pronunţată vineri, la ora 16.30, ora României. El ar putea apărea personal sau de la distanţă, prin legătură video, în timpul acestei audieri istorice, dar extrem de simbolice, deoarece judecătorul a exclus deja o pedeapsă cu închisoarea sau chiar o amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.