”Bărbatul de 47 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de omor în cazul femeii de 42 de ani, găsită decedată într-un imobil din oraşul Voluntari, a fost depistat cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, localitatea Stelnica, Judeţul Ialomiţa, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
În prezent, acesta se află în custodia poliţiştilor urmând să fie condus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru continuarea cercetărilor.
”În cauză a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cercetările fiind efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov”, a mai transmis sursa citată.
Victima, o femeie de 42 de ani, cetăţean străin, a fost găsită moartă, marţi, într-o locuinţă din Voluntari, judeţul Ilfov, ea fiind căzută cu faţa în jos şi având în mână un cuţit.