
Celebrul dosar care l-a trimis pe Becali în spatele gratiilor
Becali a fost acuzat atunci că a prejudiciat statul român cu aproape un milion de dolari. De altfel, Becali a ajuns, de-a lungul timpului, în atenția anchetatorilor din cauza comportamentului său excentric. În anul 2009, senatorul l-a sechestrat pe hoțul care i-a furat limuzina.
Pe 20 mai 2013, Instanța Supremă l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare după ce, în perioada 1996-1990, Latifundiarul din Pipera a primit de la Armată 30 de hectare de teren și a dat la schimb un teren mai ieftin. Mai exact, Becali a prejudiciat atunci statul cu aproape un milion de dolari, pentru că MApN nu avea dreptul să îi dea omului de afaceri terenurile, potrivit anchetatorilor.
„Păi, dar nu credeam că o se întâmple așa ceva, cum să condamni un om? Să distrugi o familie în halul ăsta pentru un schimb acum 16 ani…înseamnă că asta e țara lui Hristos? A lui Satan!”, a zis Becali.
Două luni mai târziu, Becali a mai primit o lovitură din partea judecătorilor. Afaceristul a mai primit o condamnare de trei ani cu executare în celebrul dosar „Valiza”. Becali a fost acuzat de dare de mită și fals pentru că ar fi vrut să ofere 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj, pentru a influența meciul din Liga I cu echipa CFR-Cluj.
Pentru că deja se afla în spatele gratiilor, pedepsele au fost contopite, astfel ca Gigi Becali a rămas cu pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare.
„Dă-te la o parte…deci, v-am spus și așa rămâne. Ce am spus, am spus.”, a adăugat Gigi Becali.
De altfel, în anul 2009, Latifundiarul din Pipera a fost protagonistul unui show total în Capitală. Un bărbat i-a furat limuzina lui Becali, iar omul de afaceri a demarat în trombă după el.
Pentru fapta sa, Gigi Becali a primit atunci o pedeapsă de trei ani cu suspendare.