12 ianuarie 2025

Negrescu a atras atenţia asupra dezastrului, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Pentru unii, este un subiect minor, dar Marea Neagră este importantă pentru România. De aproape o lună, Marea Neagră se confruntă cu efectele devastatoare ale celui mai semnificativ dezastru ecologic din ultimii ani, cauzat de scufundarea a două petroliere ruseşti în strâmtoarea Kerch. Sute de păsări, zeci de delfini şi mii de vieţuitoare marine au murit, iar ecosistemul a fost contaminat cu substanţele ajunse în apă, printre care se numără mii de tone de M100, un produs sintetic foarte toxic”, scrie Negrescu.

Vicepreşedintele PE a anunţat că a interpelat Comisia Europeană şi a invitat instituţiile europene să sprijine statele membre din zona Mării Negre.

Pata de petrol scursă în Marea Neagră a ajuns și pe coasta Mării Azov, în Ucraina. Dezastrul ecologic se amplifică

”În acest context, am interpelat Comisia Europeană şi am solicitat implementarea instrumentelor existente pentru a limita efectele acestui dezastru ecologic asupra apelor teritoriale ale României şi Bulgariei. De asemenea, instituţiile europene sunt invitate să sprijine statele membre din zona Mării Negre în vederea refacerii ecosistemelor marine, protejării biodiversităţii, evitării oricărui risc asupra populaţiei şi curăţării eventualelor plaje afectate”, a mai precizat Negrescu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.