„În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu şi-n călătorii cu WizzAir, am avut şi cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viaţa mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând, în acea perioadă nu eram prim-ministru”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu pentru Stirile Pro TV.
Marcel Ciolacu, întâlnire de gradul zero cu șeful NATO: „Rusia e o amenințare uriașă pentru România”
Întrebat de reporteri dacă în ziua de 22 mai a fost însoțit de Sorin Grindeanu în acel avion, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu ştiu, în acest moment. E acum trei ani de zile. Am dat toate facturile, toate chitanţele, toate biletele. În acest moment, toată lumea îmi caută toate extrasele de cont. Le-am solicitat la bancă, pot să dau, să pun totul la dispoziţie. Dar, repet, este viaţa mea privată”, a spus Marcel Ciolacu.
După dezvăluirile în cazul Nordis, Nicolae Ciucă i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu: „Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor”, a spus liderul liberalilor.