Convins că soția sa are o aventură cu un coleg de serviciu, Ionuț Chelea a sechestrat-o în casă, timp de trei zile, în octombrie anul trecut. Bărbatul s-a încuiat cu soția în dormitor, a blocat deschiderea ferestrelor și a ușii. În zilele care au urmat, și-a violat consoarta de mai multe ori. În a treia zi de calvar, după ce copiii s-au întors de la școală, femeia a reușit să-i ceară fetiței de 10 ani să anunțe poliția, potrivit Ziarul de Iași.
Chelea a fost trimis în judecată pentru lipsire de libertate și viol în formă continuată, fapte pentru ca Judecătoria Hârlău l-a condamnat la 5 ani de închisoare.
Agresorul a contestat sentința, invocând faptul că femeia “ar fi acceptat” actul sexual, în condițiile în care era sechestrată. Apărătorul său a solicitat achitarea sau, eventual, aplicarea unei pedepse cu suspendare.
De partea cealaltă, procurorii au cerut aplicarea unei pedepse mai severe, atacând apărarea inculpatului. „În mod firesc, nicio soție nu și-ar dori să întrețină relații sexuale cu soțul care scoate de la geam mânerul de deschidere a ferestrei și bate în cuie ușa de la dormitor”, au aceștia.
Magistrații Curții de Apel au apreciat că soțul agresiv n-a demonstrat nicio urmă de regret sau remușcare, așa că i-au aplicat pedeapsa maximă pentru viol, de 10 ani de închisoare, iar pentru lipsire de libertate l-au condamnat la 5 ani de detenție, față de un maxim permis de Codul Penal de 7 ani de închisoare. Pedeapsa rezultantă a fost de 11 ani și 8 ani de închisoare. Decizia Curții de Apel este definitivă.