
Asociaţia Pro Infrastructură analizează, duminică, lotul dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş din A3.
”Erbaşu, ritm hibernal pe Autostrada A3. Contractul pe cei 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş a fost semnat în 24.11.2023 cu Erbaşu, al patrulea constructor de pe acest lot, şi prevede 6 luni de proiectare şi 18 de execuţie. Proiectul tehnic a fost aprobat cu întârziere, în 19.12.2024, deşi ordinul de începere aferent a fost dat în 15.03.2024. Abia în 20.01.2025 a fost emis şi ordinul de începere pentru lucrări. Aşadar termenul contractual de finalizare actualizat este sfârşit de iulie 2026. Momentan antreprenorul se mişcă în ritm de iarnă: nici prea prea, nici foarte foarte. Tragem nădejde că îşi va mări semnificativ forţele imediat ce dă colţul ierbii ca să pună la timp în teren restul de aproximativ 60% din lucrările rămase în urma Bechtel”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.
Aceştia apreciază că, deşi tronsonul este banal, ”sunt ceva riscuri ca să avem surprize neplăcute cu unele elemente importante lăsate de izbelişte atâta amar de vreme”.
”Deocamdată totul pare sub control, dar vom răsufla uşuraţi doar după ce vom vedea toate grinzile-mamut produse de Bechtel instalate pe pile. Lucrurile se vor complica dacă grinzile şi/sau o parte din fundaţiile şi elevaţiile pilelor vor trebui refăcute. Sperăm să avem şi puţin noroc, dar şi parte de un constructor serios, new entry pe infrastructura rutieră majoră, care va dori (şi va putea) să facă o figură frumoasă şi să respecte termenul contractual, iulie 2026, deci după 22 (douăzeci şi doi!) de ani de la prima cupă de excavator dată de Bechtel”, a mai transmis organizaţia.