
n accident sunt implicate patru persoane. Trei au refuzat transportul la spital, iar o victimă, fiind vorba de poliţist, a fost asistată şi transportată la UPU Constanţa.
Ce spune Poliţia
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 226, în comuna Săcele, ar fi avut loc un accident rutier în care ar fi fost implicată o autospecială de poliție.
Din primele verificări efectuate a rezultat că impactul s-ar fi produs între autospeciala de poliție, angajată într-o depășire și un autoturism ce s-ar fi deplasat în fața sa, al cărui șofer ar fi efectuat viraj la stânga.
În urma impactului, autospeciala de poliție ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului rutier a fost rănit un agent de poliție.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.