20 martie 2025

Controlorii de bilete din autobuze și tramvaie vor fi echipați cu camere de filmare de corp, similar polițiștilor. Superiorii lor speră că această măsură va contribui la reducerea violențelor în mijloacele de transport în comun. Zeci de călători au raportat agresiuni fizice sau verbale, iar, recent, un controlor a fost internat în spital după ce a fost bătut de un pasager fără bilet.

Deși 80% din vehiculele de transport public care circulă pe străzile Capitalei sunt dotate cu camere de supraveghere, anul trecut în STB au fost înregistrate 9 agresiuni verbale și fizice, iar de la începutul anului până în prezent au avut loc încă 3 astfel de incidente.

Pentru a preveni violența, Societatea de Transport București intenționează să achiziționeze camere video pentru toți controlorii de bilete.

„Este vorba de acele dispozitive omologate, portabile care înregistrează atât video, cât și audio. Acest proiect a avut succes la Poliţia Română și considerăm că și noi, prin implementarea acestor dispozitive portabile la controlori, să rezolvăm problemele de conduită în mijloacele de transport în comun”, a declarat Constantin Tobescu, purtător de cuvânt STB, pentru sursa citată.

În anul 2024, controlorii STB au aplicat aproape 100.000 de amenzi călătorilor care nu aveau bilet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.