„Pompierii militari au fost solicitaţi cu puţin timp în urmă să intervină în localitatea Coroisânmărtin la un accident feroviar, unde un autoturism a fost lovit de tren. La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială complexă de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târnăveni”, a transmis, luni seară, ISU Mureş.
Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, în urma accidentului feroviar au rezultat 5 victime, dintre care una încarcerată.