Revelion de poveste pentru vedete
Simona Halep, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istoria României, a petrecut Revelionul alături de prieteni și apropiați, inclusiv Loredana Groza, la hotelul său din Poiana Brașov. Cu toate că evenimentul a fost unul festiv și plin de energie pozitivă, imaginea postată de Loredana a stârnit nemulțumiri, în special după ce internauții au observat modificările evidente ale feței Simonei, ce păreau realizate cu ajutorul unei aplicații precum FaceApp.
Fotografia reală cu Simona Halep și Loredana Groza / Sursa foto – Instagram
Criticile nu au întârziat să apară, iar multe dintre comentarii subliniau că această editare excesivă a fost un gest lipsit de respect, având în vedere statutul public al Simonei Halep și imaginea sa de femeie autentică. „Gest extrem de urât! Loredana Groza a editat poza Simonei Halep făcând-o de nerecunoscut”, a fost unul dintre comentariile care a sintetizat nemulțumirea generală. Altele au ironizat situația, întrebându-se dacă „poza nu putea fi editată la fel de mult și în ceea ce privește tabloul din spate”.
Reacțiile au continuat, mulți internați comparând imaginea editată cu „realitatea” din spatele ecranului și aducând în discuție presiunea social media de a arăta „perfect” în fața publicului. Simona Halep însă, cunoscută pentru naturalețea sa, nu părea deranjată de aceste critici, răspunzând cu un mesaj de apreciere față de Loredana Groza. „Te admir și te respect infinit”, i-a scris ea pe Instagram, însoțind mesajul de un videoclip din timpul petrecerii. Loredana a răspuns la rândul ei cu „Simona Halep, te iubesc!”
Cu toate acestea, după ce valul de comentarii negative s-a intensificat, Loredana Groza a decis să șteargă fotografia de pe rețelele sociale, deși nu a oferit o explicație oficială. Gestul său a fost interpretat de mulți drept o încercare de a pune capăt controversei.