26 decembrie 2024

Este prima dată când la București are loc o reuniune cu toți acești înalți oficiali. Întâlnirea are loc în formatul Agendei strategice, lansat de Charles Michel, și privește prioritățile UE pentru următorul ciclu instituțional. Astfel, vizita are loc cu trei luni înainte ca Ungaria să preia președinția rotativă a Uniunii Europene, exact în perioada în care vor fi negociate funcțiile de conducere ale marilor instituții comunitare după alegeri. 

Oficial, consultările organizate la București se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităților Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea și apărarea, implicarea la nivel mondial și extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienței și a competitivității Uniunii.

Citește și: Klaus Iohannis, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Numărul crizelor internaţionale de securitate s-a înmulţit semnificativ”

Pe baza coordonatelor stabilite la Granada, discuțiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a acestor elemente și de analiză a liniilor de acțiune la nivelul Uniunii Europene în sensul realizării obiectivelor comune de consolidare a profilului Uniunii la nivel internațional, de asigurare a prosperității și de promovare și protejare a democrației și valorilor europene.

Discuțiile de pregătire a Agendei Strategice pentru următorul ciclu instituțional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an, potrivit Administrației Prezidențiale.

Nicolae Ciucă, despre șefia NATO: „România poate aspira azi să conducă cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.