
„Preşedintele Zelenski, care este alături de noi în această dimineaţă, a demonstrat încă o dată că Ucraina este partea păcii, deoarece a fost de acord şi s-a angajat la o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile. Ceea ce vedem acum, şi acesta este punctul central al discuţiilor noastre de astăzi, este că Putin este cel care încearcă să amâne. Într-un sens, şi veţi şti acest lucru, dacă Putin este serios în ceea ce priveşte pacea, este foarte simplu, trebuie să îşi oprească atacurile barbare asupra Ucrainei şi să fie de acord cu o încetare a focului”, a declarat Starmer, la apelul video al liderilor din naţiuni, inclusiv din Europa, Australia, Canada şi Noua Zeelandă.
”Trebuie să continuăm să mergem înainte, să mergem înainte şi să ne pregătim pentru pace şi pentru o pace care va fi sigură şi care va dura. Cred că acest lucru înseamnă consolidarea Ucrainei, astfel încât să se poată apăra singură, şi consolidarea, evident, în ceea ce priveşte capacitatea militară, în ceea ce priveşte finanţarea, în ceea ce priveşte furnizarea de sprijin suplimentar din partea noastră a tuturor pentru Ucraina.
Părerea mea este că, mai devreme sau mai târziu, Putin va trebui să se aşeze la masă şi să se angajeze într-o discuţie serioasă, dar – şi acesta este un mare „dar” pentru noi în această dimineaţă în cadrul reuniunii noastre – nu putem sta deoparte şi pur şi simplu să aşteptăm să se întâmple asta.
În al doilea rând, să fim pregătiţi să apărăm noi înşine orice acord prin intermediul unei coaliţii a celor doritorii. Am început acest proces şi în această dimineaţă îl putem duce mai departe.
Şi apoi, în al treilea rând, şi foarte important, având în vedere evoluţiile din ultimele zile, să menţinem presiunea asupra lui Putin pentru a veni la masa negocierilor, şi cred că, în mod colectiv, avem o serie de modalităţi prin care putem face acest lucru.
Aşadar, ne vom concentra pe aceste trei aspecte în cadrul acestei reuniuni, consolidând Ucraina, fiind pregătiţi să apărăm orice acord prin intermediul unei coaliţii a celor doritori menţinând presiunea asupra Rusiei în acest moment crucial”, a adăugat Starmer.