
În luna ianuarie 2025, au fost înmatriculate 125 de mașini Tesla, în scădere cu 77,8% față de ianuarie 2024, când au fost înmatriculate 564 de unități.
În luna februarie 2025, au fost înmatriculate 181 de mașini Tesla, în scădere cu 78,9% față de februarie 2024, când au fost înmatriculate 859 de unități, conform datelor consultate de economedia.
Cu toate că înmatriculările au scăzut și pentru alte branduri de vehicule electrice, declinul înregistrat de Tesla nu a fost egalat de niciun alt producător. La polul opus, mărci precum Renault au experimentat creșteri semnificative ale înmatriculărilor, de 70% și 140% în lunile ianuarie și februarie.
Recent, vânzările de mașini Tesla au înregistrat scăderi semnificative la nivel global, inclusiv în Europa, ca urmare a efectelor negative generate de declarațiile controversate ale lui Elon Musk. În ultima lună, acțiunile companiei au scăzut cu 30%, iar mulți proprietari au început să își vândă vehiculele Tesla.
Trump limitează puterile lui Elon Musk – „Nu el are ultimul cuvânt”