23 ianuarie 2025

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din localitatea George Coșbuc, comuna Gorbănești, a suferit arsuri în urma unei explozii care s-a produs, joi dimineață, în locuința acestuia, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Potrivit acestora, explozia ar fi avut loc în urma unor acumulări de gaz. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și transportat la spital.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești, dar și o ambulanță SAJ.

”Pompierii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu, dar casa era avariată. Proprietarul a fost găsit în interiorul locuinței, era conștient, prezenta arsuri la nivelul feței și mâinilor. Acesta a fost scos din imobil de pompieri și preluat de echipajul SAJ. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cauza probabilă – acumulări de gaz butan”, au precizat reprezentanții ISU. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.