28 octombrie 2024

Donald Trump a fost împușcat, cu puțin timp în urmă, în timpul unui miting electoral din Pennsylvania.

În imaginile transmise live de televiziunile americane s-au auzit câteva zgomote, posibil împușcăturile, și fostul președinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost văzut cum, după ce își duce mâna la ureche și se murdărește de sânge, cade sub pupitrul de unde susținea un discurs. 

Donald Trump a stat culcat aproximativ 60 de secunde, apoi s-a ridicat în picioare și a strigat ”Fight! Fight!” (Luptați! Luptați!, n.r.), în timp ce ținea ridicat pumnul în aer.

Trump is bleeding from the ear but it looks like he just survived an assassination attempt. Please pray for our country. pic.twitter.com/f41MTodZ18

— James O”Keefe (@JamesOKeefeIII) July 13, 2024

Scena a fost împânzită imediat de agenții Serviciului Secret, iar Donald Trump a fost evacuat.

Ulterior, fostul președinte al SUA a fost dus la o mașină parcată în zonă și a părăsit locul incidentului.

La câteva minute de la incident, Serviciul Secret a anunțat că “fostul președinte se află în siguranță și este consultat într-o unitate medicală din apropierea zonei incidentului”.

“Președintele Trump mulțumește forțelor de ordine și oamenilor care au reacționat imediat pentru acțiunea lor rapidă în timpul acestui act odios”, a anunțat purtătorul de cuvânt Steven Cheung, într-o scurtă declarație.

Alte detalii despre starea lui Donald Trump nu au fost făcute publice, însă, până în acest moment.

Potrivit primelor informații, un alt bărbat aflat în spatele lui Donald Trump a fost împușcat.

Forțele de securitate au anunțat că “atacatorul nu mai reprezintă o amenințare”.

Donald Trump a fost împușcat – momentul video LIVE, mai jos. Atenție, imaginile sunt necenzurate și sunt șocante!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.