Supranumit „Copilul Lapedo”, acest schelet a stârnit controverse în rândul cercetătorilor, care s-au întrebat dacă ar putea fi dovada unei conviețuiri mai îndelungate între Homo sapiens și Neanderthalieni decât se credea anterior.
Ani de zile, datarea exactă a scheletului a fost imposibilă din cauza degradării rămășițelor. Însă, datorită progreselor recente în tehnologia de datare cu radiocarbon, specialiștii au reușit, după patru încercări, să stabilească faptul că scheletul are între 27.780 și 28.550 de ani vechime. Această informație este esențială, deoarece sugerează că neanderthalienii nu au dispărut complet acum 40.000 de ani, așa cum se presupunea anterior, și că interacțiunile dintre cele două specii ar fi fost mai frecvente decât se credea.
O combinație uimitoare de trăsături
Copilul Lapedo a fost descoperit într-un adăpost stâncos și prezenta o serie de caracteristici fizice mixte: un corp robust și oase puternice, tipice neanderthalienilor, dar și un craniu alungit și proporții delicate, specifice Homo sapiens. Deși nu s-a reușit extragerea ADN-ului din rămășițele sale, aceste trăsături anatomice au alimentat teoria că ar putea fi un hibrid între cele două specii.
Bethan Linscott, cercetătoare la Universitatea Oxford, a explicat că această descoperire schimbă percepția asupra moștenirii genetice neanderthaliene în rândul oamenilor moderni. Studiile anterioare au confirmat că Homo sapiens și Neanderthalienii s-au împerecheat frecvent în trecut, iar între 1% și 4% din ADN-ul uman modern provine de la acești strămoși îndepărtați.
Un ritual funerar complex
Analiza detaliată a sitului arheologic a relevat detalii interesante despre modul în care a fost îngropat copilul. Scheletul său era acoperit cu urme de ocru roșu, ceea ce sugerează un posibil ritual funerar. De asemenea, în jurul rămășițelor au fost descoperite oase de iepuri colorate în aceeași nuanță, indicând faptul că ar fi fost plasate intenționat în jurul corpului.
Într-un studiu anterior, cercetătorii credeau că oasele de animale descoperite lângă schelet ar fi fost parte dintr-un ritual de sacrificiu. Însă, noile analize au demonstrat că aceste oase erau mai vechi decât copilul, ceea ce sugerează că ele ar fi fost utilizate pentru a construi un spațiu special destinat înmormântării.
Rămășițele descoperite de oamenii de știință / Sursa foto – Presa străină
Moștenirea copilului Lapedo
Această descoperire nu este un caz izolat. În 2012, în Rusia, a fost descoperit scheletul unei fete de 13 ani, care avea un părinte neanderthalian și unul denisovan, confirmând posibilitatea hibridizării între specii. În 2015, o altă analiză genetică, realizată pe un schelet din România, a arătat că acesta conținea până la 11% ADN neanderthalian, demonstrând o istorie genetică mai complexă decât se credea.
Deși copilul Lapedo rămâne un subiect fascinant de studiu, viitoarele progrese în tehnologia de recuperare a ADN-ului ar putea oferi răspunsuri definitive despre originea sa. Până atunci, această descoperire continuă să alimenteze dezbaterile despre relațiile dintre Homo sapiens și celelalte specii umane dispărute, rescriind o pagină importantă a istoriei evoluției noastre.
