16 decembrie 2024

În prima lună a anului 2024, Consiliul Local Giurgiu a decis restricționarea circulației motocicletelor și ATV-urilor pe mai multe străzi din oraș.

 

Restricția este doar pe timpul nopții și are ca scop reducerea poluării fonice.

Motocicletele și ATV-urile, interzise pe Bulevardul București

Consiliul Local Giurgiu a decis să interzică motocicletele și ATV-urile pe timpul nopții pe Bulevardul București, Bulevardul Mihai Viteazul, Strada Mircea cel Bătrân și Strada Mareșal Foch, între orele 22:00 și 06:00.

 

Deși măsura a fost intens dezbătută și criticată, a apărut și primul indicator care semnalează interdicția, scrie jurnalgiurgiuvean.ro.

Sursa foto: jurnalgiurgiuvean.ro

Proiectul a fost considerat de mulți cetățeni ca fiind discriminatoriu și incomplet.

Principalele probleme indicate sunt:

Excluderea riveranilor:Locuitorii din zonele afectate, care folosesc motocicleta sau scuterul ca principal mijloc de transport, nu au fost exceptați de la interdicție.Lipsa uniformității:În alte cartiere din oraș nu există o astfel de restricție, ceea ce ridică întrebări despre coerența și eficiența măsurii.Consultare publică inexistentă:Nu s-au purtat discuții cu posesorii de motociclete și scutere, deși aceștia sunt direct vizați de măsură.Comunicare deficitară:Proiectul a fost publicat doar pe site-ul Primăriei și afișat la avizier, fără o campanie de informare amplă sau transparentă. Poate Primăria să interzică circulația anumitor vehicule?

Criticii susțin că interdicția nu rezolvă problema zgomotului, care ar fi fost motivul principal al adoptării acestei măsuri.

Mai mult, conform legii rutiere, toate vehiculele au obligația de a respecta anumite limite de zgomot. Iar cele care poluează fonic, pot fi scoase din circulație fie la ITP, fie prin verificări efectuate „în stradă” de reprezentanții RAR.

Astfel că, susțin cei care se opun deciziei autorităților locale din Giurgiu, nu era nevoie de restricții suplimentare.

„Autoritățile locale au dreptul ca, prin hotărâre de Consiliu, să impună anumite restricții. Fie că e vorba de blocare a circulației pe anumite străzi, fie de interzicere a anumitor vehicule, consilierii locali au acest drept. Mai departe, dacă sunt cetățeni care consideră că le sunt încălcate drepturi, pot ataca în instanță decizia autorităților locale. Astfel, judecătorii vor analiza din punct de vedere legal situația și vor decide dacă e corect, sau nu, ce a hotărât Consiliul Local. Până atunci, însă, interdicția impusă își face efectul și Poliția îi poate sancționa pe cei care nu respectă indicatoarele rutiere”, a explicat pentru ProMotor avocatul Andrei Ciobanu.

Conform legii, nerespectarea indicatorului care interzice circulația motocicletelor și ATV-urilor se sancționează cu 2 sau 3 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 330 și 495 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.