28 octombrie 2024

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, conflictul violent a izbucnit între cei doi pe fondul consumului de alcool.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Stoina. O persoană a alertat autoritățile după ce a găsit victima fără suflare lângă Drumul Național 68. Ajunși la fața locului, paramedicii au confirmat decesul și au constatat prezența unei plăgi înjunghiate în zona toracică stângă.

Ce au descoperit oamenii legii în acest caz

Ancheta a relevat că, în dimineața zilei de 26 octombrie, în jurul orei 02:00, între suspectul P.G. și vecinul său C.Ș.M., în vârstă de 38 de ani, a izbucnit un conflict spontan în curtea locuinței suspectului. În timpul disputei, suspectul l-a lovit pe vecin cu un cuțit cu o lamă de aproximativ 15 centimetri, în zona pieptului, provocându-i o rană care s-a dovedit fatală.

Medicul legist a confirmat că decesul a fost cauzat de o hemoragie internă și externă severă, produsă de o leziune în zona toracică, care a afectat plămânul stâng și artera pulmonară. Rana avea o adâncime de 10-12 centimetri, iar arma folosită a fost probabil un cuțit sau un alt obiect ascuțit.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit în fântâna din curtea suspectului un cuțit de 19 centimetri, care ar putea fi arma crimei. Cei doi bărbați petrecuseră mai multe ore împreună înainte de incident, consumând alcool în locuința suspectului.

Tribunalul Gorj a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de omor.

„În urma verificărilor s-a stabilit că persoana decedată este numitul C.Ş.M., domiciliat în aceeași localitate. Din probele administrate în cauză a rezultat că în dimineața zilei de 26.10.2024, în jurul orelor 02:03, în timp ce se afla în curtea locuinței sale din comuna Stoina, sat Stoina, județul Gorj, împreună cu victima C.Ş.M., vecinul său, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul P.G. a lovit puternic victima cu un cuțit cu lungimea lamei de circa 15 cm, în zona pieptului (toracic anterior stânga), producându-i astfel o plagă înjunghiată care a condus la deces”, au precizat procurorii, citează Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.