26 octombrie 2024

Tehnicienii de la service-ul auto unde a dus autovehiculul la reparat au descoperit substanțe străine în rezervor, iar Gușă susține că ar fi vorba despre sabotaj. 

„Combustibilul modificat din rezervorul meu a fost modificat. Am și raportul sunt cinci substanțe interzise acolo. Într-o noapte, la Eforie Nord fiind, la ziua unui om de afaceri, în rezervorul mașinii mele s-au introdus substanțe care a doua zi au blocat motorul și ne-au băgat în șanț. Noroc că nu s-a întâmplat pe autostradă.”, a declarat Cozmin Gușă.

Este amintirea care îl bântuie pe Cozmin Gușă și care a revenit în atenție după atentatul eșuat asupra lui Donald Trump. În urmă cu câteva luni, politicianul povestea îngrozit momentele de panică prin care a trecut.

Cozmin Gușă: „Am reușit cu greu să redresez mașina. Volanul s-a blocat!”

„Motorul mașinii mele, care e un motor în V, nu trebuie să dau marca. E o mașină foarte bună, nouă. S-a blocat! Am reușit să o redresez cu greu, deși și volanul s-a blocat. Am rămas pe dreapta pe acostament fără să intru în șanț. Sperietura a fost mare. Toate injectoarele au fost distruse, paguba e de câteva mii de euro, deoarece în rezervorul mașinii mele au fost introduse substanțe care încă se văd. Băieții de la service n-au mai văzut niciodată așa ceva. Probabil că ei n-au vrut să mă sperie, au vrut să mă omoare. Pentru că dacă îi pui unui om substanțe în rezervorul mașinii ca să se oprească la viteză mare dintr-o dată, să se blocheze tot. Noroc că eram pe centură și urma un sens giratoriu și am încetinit.”, a mărturisit Cozmin Gușă.

Toată lumea este acum în alertă după incidentele violente care au luat amploare în super anul electoral. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.