Pensionarii români se pot astepta să primească, în curând, o sumă suplimentară de aproximativ 200 de lei la pensie. Aceste bonusuri lunare sunt anticipate cu mare interes de milioane de potențiali beneficiari.
Pe lângă recalcularea veniturilor pentru cei care s-au pensionat din activitatea profesională, prima jumătate a anului 2025 le promite o nouă majorare. Acest “bonus” se va aplica tuturor pensionarilor, având în vedere indexarea la începutul anului, conform ratei inflației.
În luna aceasta, pensionarii ar fi trebuit să primească o pensie cu 12% mai mare. Însă, din cauza înghețarii creșterii veniturilor impusă prin „Ordonanța trenuleț”, plata a fost amânată.
Decizia a fost anunțată de ministrul Finanțelor. „Este o povară prea mare și vrem să ne încadrăm în 7% deficit. Nu creștem TVA, nu venim cu alte taxe. Vrem să respectăm riguros ce stabilim în ianuarie. Încercăm să aducem stabilitate. (…) Cu deficit mare nu vom avea credibilitatea în fața investitorilor. Avem nevoie de investiții ca de aer”, a spus ministrul de resort.
Prin urmare, este posibil ca pensionarii să nu poată beneficia de această creștere până anul viitor. Conform Click!, pensionarii vor avea parte de o majorare de 7% a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2026. Pensia medie se ridică la 2.700 de lei, ceea ce înseamnă că beneficiarii vor primi un plus de 200 de lei. De asemenea, românii cu pensii mici și medii ar putea primi mai mulți bani din partea statului în perioada următoare. Premierul a menționat un plan de a oferi acestor pensionari o suplimentare care va fi acordată într-o singură tranșă.
„Am stabilit, la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici şi medii (…) la începutul acestui an cu o suplimentare şi cu o majorare pe tip one-off până vom vedea execuţia bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investiţiile prevăzute mai ales în PNRR, unde există cofinanţări foarte mari, de exemplu în zona transporturilor, de aproximativ 60%, s-a ajuns la cofinanţări, dacă statul român şi bugetul de stat îşi permite indexarea din luna septembrie”, a declarat Marcel Ciolacu.