Aversul monedei din aur prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripţia “ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală “100 LEI” şi anul de emisiune “2024”.Aversul monedei din argint prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripţia “ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală “10 LEI” şi anul de emisiune “2024”.Reversul comun al monedelor din aur şi argint redă Biserica Stavropoleos şi inscripţia în arc de cerc “BISERICA MANASTIRII STAVROPOLEOS – 300 DE ANI”.Monedele din aur şi monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 de piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 4.200,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 540,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.Monedele din aur şi monedele din argint cu tema 300 de ani de la înălţarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României.Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.