20 ianuarie 2025

Un bărbat de 40 de ani a fost tratat de medicii ieşeni, după ce a fost adus la spital cu o alcoolemie record, de 969 mg/dl.

Potrivit medicului Diana Cimpoeşu este cea mai ridicată valoare pentru un pacient tratat la Iaşi, ultimul record fiind 740 mg/dl.

Bărbatul a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute în Unitatea de Primiri Urgenţe la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce un trecător l-a văzut căzut pe stradă şi a sunat la 112.

”Este vorba de un record absolut în cazul consumului de etanol, respectiv 969 mg/dl. A ajuns la spital cu dificultăţi de respiraţie, în comă etanolică. A mai fost la noi în acest an, tot pentru etilism acut, dar atunci avea o formă uşoară şi a refuzat internarea. De această dată a fost intubat şi tratat în UPU, după care a fost trimis pentru un control la Institutul de Psihiatrie Socola”, a declarat, luni, medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Ea a precizat că în acest an se înregistrează o creştere a numărului de pacienţi cu etilism acut trataţi la spitalul ieşean.

Valorile crescute ale concentratiei de alcool de la nivelul sangelui produc modificari importante in organism. Acestea pot cuprinde scaderea promptitudinii reflexelor osteo-tendinoase, coma si decesul.

Care ar putea fi efectele nivelului de alcoolemie asupra organismului:

– peste 100 mg/dl, depresia functiilor centrilor de la nivelul sistemului nervos central

– peste 300 mg/d, există riscul de a intra în comă

– peste 400 mg/d, există risc de deces

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.