
Pană de curent în întreaga Europa
Criza ar putea fi provocată de surplusul de energie într-o zi cu un consum redus. Rețelele s-ar putea reseta automat, ca să se protejeze de o suprasolicitare distructivă.
Riscul apare acolo unde produc energie panouri fotovoltaice care nu pot fi oprite de la distanță, cum sunt cele din parcurile solare mici şi de pe casele prosumatorilor.
Asta înseamnă o pană masivă de curent pentru toți consumatorii care depind de această rețea. Şi la noi se vorbește despre extinderea necontrolată a micilor producători şi consumatori de energie.
Sunt peste 200.000 şi au o putere cât trei reactoare atomice de la Cernavodă.
Producția din panouri fotovoltaice a crescut spectaculos în ultimul an, cu 60%. Energia solară, cea din parcuri fotovoltaice și de la prosumatori, reprezintă 8% din totalul de energie produsă în România.