25 ianuarie 2025

Grenell a participat prin teleconferință la Forumul Economic Mondial de la Davos, având o discuție cu secretarul general NATO, olandezul Mark Rutte, care, din lider al unei țări care nu a atins încă pragul de 2% din PIB pentru apărare, a devenit brusc unul dintre susținătorii trecerii la 5% din PIB pentru apărare, spunându-le recent europarlamentarilor că, în caz contrar, ar trebui să învețe limba rusă sau se mute în Noua Zeelanda.

     

”Cred că va fi o mare opoziție în America, dacă secretarul general NATO va vorbi despre aderarea Ucrainei la NATO. Poporul american este cel care plătește pentru apărare. Nu le poți cere americanilor să extindă umbrela NATO când actualii membri nu își plătesc partea. Și asta îi include și pe olandezi”, a spus Grenell.

Rutte a declarat imediat că este absolut necesar ca toți membri NATO să-și sporească cheltuielile pentru apărare. El a asigurat că toate statele membre vor atinge pragul de 2% din PIB în lunile următoare. ”Apoi vom trece mai departe. Vom decide procentele exacte în cursul acestui an și va fi cu siguranță mai mult”, a spus Rutte.

În ce privește războiul din Ucraina, Grenell a declarat că președintele Trump a primit moștenire ”o mare încurcătură”. ”Nu sunt multe opțiuni bune, însă președintele Trump a spus deja că va pune presiune pe ambele părți pentru a pune capăt războiului. Dați-i puțin timp președintelui Trump. Este cel mai bun negociator”.

Și Donald Trump a avut o intervenție la Forumul de la Davos. El a făcut o legătură directă între războiul din Ucraina și prețul petrolului. ”Dacă prețul s-ar reduce, războiul s-ar opri repede. Acum, prețul este suficient de mare pentru ca războiul să continue. Trebuie să reducem prețul. Vom pune capăt războiului”.

Trump s-a arătat revoltat de dezastrul produs de război. ”Este un măcel. Milioane de soldați sunt uciși. Nimeni nu a mai văzut asa ceva de la Al Doilea Război Mondial. Zac morți pe câmpuri”, a spus Trump.

Trump a sugerat că există posibilitatea ajungerii la un acord prin care Rusia să renunțe la o parte din arsenalul nuclear. ”As dori să văd o denuclearizare~, a spus Trump, vorbind despre discuțiile pe care le-a avut cu președintele Vladimir Putin, în timpul primului său mandat la Casa Albă. ”Președintelui Putin i-a plăcut ideea de a reduce arsenalul nuclear. Credem că restul lumii ar face asta, inclusiv China”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.