26 decembrie 2024

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că în următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice în mai multe zone din Capitală.

Astfel, se va interveni la reţeaua termică primară – Magistrala Flora – conducta Dn 400 mm, în zona Bulevardelor Expoziţiei şi Ion Mihalache din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de remediere a avariilor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi căldură către 13 puncte termice (108 blocuri şi imobile) până în 11 decembrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este din anul 1969, această porţiune de reţea având 55 de ani de funcţionare. Alertă meteo de ninsori și vânt puternic: COD GALBEN de fenomene meteo extreme. HARTA

Alte lucrări vor avea loc la reţeaua termică primară – conducte Dn 800/600 mm, în zona străzilor Doamna Ghica şi Torentului din Sectorul 2. Se vor executa lucrări în cadrul proiectului “Modernizare magistrale de termoficare aparţinând SACET Bucureşti Lot 2, Obiectiv 2 – Magistrala I Sud” care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 19 puncte termice (251 blocuri, 1 imobil şi 2 agenţi economici) până în 12 decembrie, ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1984, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

De asemenea, se va interveni la reţeaua termică primară – conducte Dn 400/250mm, în zona Aleii Teiul Doamnei şi a străzii Doamna Ghica din Sectorul 2. Se vor executa lucrări în cadrul proiectului “Modernizare magistrale de termoficare aparţinând SACET Bucureşti Lot 2, Obiectiv 2 – Magistrala I Sud” care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 2 puncte termice (30 blocuri) până în 11 decembrie, ora 23.30. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1974, această porţiune de reţea având peste 50 de ani de funcţionare.

 

La reţeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona Căii Călăraşilor şi a străzii Matei Basarab din Sectorul 3, se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 8 puncte termice (65 blocuri) până în 13 decembrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1988, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.

Alte intervenţii vor fi la reţeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona străzii C.R. Motru din Sectorul 4.  Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către 4 puncte termice (91 blocuri) până în 13 decembrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1979, această porţiune de reţea având aproape 45 de ani de funcţionare.

Totodată, la reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, în zona străzii Sebastian din Sectorul 5, se vor executa lucrări de remediere a avariilor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi căldură către 6 puncte termice (53 blocuri) până în 13 decembrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având  peste 45 de ani de funcţionare.

Şi la reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, în zona Căii 13 Septembrie din Sectorul 5 se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 5 puncte termice (96 blocuri) până în 13 decembrie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1984, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

”Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, transmite compania.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.