Folosite in criminalistica si o metoda eficienta de identificare a oricarei persoane, si, mai nou, si o metoda de securizare rapida a dispozitivelor mobile si a aplicatiilor, amprentele digitale sunt mai importante decat am crezut.
O amprenta e urma lasate de degetele noastre pe o suprafata, cu ajutorul ei se identifica rapid criminalii, oricine are amprentele in bazele de date ale autoritatilor. Fiecare amprenta este unica, se deosebesc intre ele amprentele de la fiecare deget, doi oameni nu pot avea fix aceleasi amprente niciodata. Forma amprentelor a fost multa vreme un mister. Dar acest mister a fost in sfarsit elucidat in urma unor studii interesante.
Orice deget „unsuros” sau cu umiditate la nivelul sau va lasa o amprenta pe orice suprafata, sticla, platic, de exemplu. Amprentarea in cazul unui suspect de crima sau criminal prins in fapta este obligatorie si ofera autoritatile o referinta in caz de recidiva, criminalul e mai usor sa fie prins si condamnat.
Identitatea umana poate fi stabilita mai usor prin amprentare, amprentele rezista de-a lungul vietii si nu sufera schimbari majore-e adevarat, daca ne ardem, ne taiem, avem accidente la degete atunci cu siguranta se vor modifica si amprentele.
Modelele dermatoglifice de la nivelul amprentelor umane sunt ereditare. Doar gemenii monozigoti au amprente foarte similare, nu exista amprente perfect identice nici la ei, chiar adca avem doua fiinte umane aproape identice din toate punctele de vedere.
Clasificarea amprentelor umane digitale s-a facut la inceput in baza unui sistem simplu, bazat pe caracteristicile fizice. La inceput am avut sistemul Roscher, Juan Vucetich, Clasificarea Henry. Sistemul Roscher a fost dezvoltat in Germania si implementat si in Japonia. Sistemul Vucetich a fost dezvoltat in Argentina si implementat in toata America de Sud, Clasificarea Henry a fost dezvoltat in India si implementata mai apoi in cam toate tarile vorbitoare de limbi straine. In cadrul sistemului clasificarii Henry exista trei forme de amprente, bucla, spirala, arc.
Daca pana acum cativa ani nu se stia clar cu ajung amprentele digitale sa aiba aceasta forma, in prezent oamenii de stiinta si-au dat seama cum apar aceste forme ale amprentelor noastre.
Totul incep in uter, acolo unde fatul se dezvolta pe parcursul saptamanilor de gestatie. Forma amprentelor de la fiecare deget incepe sa apara din trei puncte diferite de pe fiecare deget. Interactiunea dintre molecule urmeaza un fel de model denumit Turing, apare un model in dungi la nivelul pielii de pe degete.
Inca de la 1800 s-au folosit amprentele pentru identificarea indivizilor. Au fost mai multe teorii care au incercat sa explice ce e cu aceste forme ale amprentelor digitale, dar niciuna nu a reusit sa ajunga la esenta amprentelor, sa explice in mod clar ce e cu ele.
Se stia deja de ceva vreme ca exista niste „creste” la nivelul degetelor care pot caracteriza amprentele digitale si care incep sa se formeze ca niste cresteri in jos in piele, exact ca niste transee. Celulele din transee se multiplica rapid si se ridica aceste creste, rezultand benzi ingrosate de piele. Structura de la foliculii de par si de la amprente e cam aceeasi in adancime, asa ca oamenii de stiinta au comparat celulele din ambele locuri.
S-a descoperit ca in ambele locuri sunt niste molecule semnalizatoare, mesageri care transfera informatia intre celule, inclusiv trei denumite WNT, EDAR si BMP. WNT spune celulelor sa se multiplice, formand acele creste la nivelul pielii, se semnalizeaza producerea de EDAR, ceea ce duce la cresterea activitatii WNT. BMP, la randul sau, impiedica aceste actiuni.
Toate studiile s-au facut pe soricei de laborator, care nu au amprente, insa degetele au niste creste din piele asemanatoare cu ce vedem la amprenta digitala umana. S-a experimentat cu modificarea moleculelor si s-a observat ce se intampla cu modelul, forma amprentelor.
Daca a crescut numarul de molecule EDAR au rezultat „creste” de piele mai groase, mai spatiate, daca a scazut numarul s-a ajuns la puncte si nu la dungi. Un fenomem opus a aparut cu BMP, de vreme ce impiedica productia EDAR.
Trecerea de la dungi la puncte este o semnatura tipica pentru sistemele guvernate de reactia Turing, difuziunea. Teoria matematica propusa de matematicianul britanica Alan Turin in anii 1950, descrie cum anume interactioneaza chimicalele si cum se imprastie pentru a aparea modele in natura.
S-a mers mai departe de testarea pe soareci si s-a folosit modelul pe calculator pentru a simula modele Turing si modificarile ce au loc in trei puncte de unde se formeaza amprentele digitale, in centrul degetului, sub unghie si in pliul articulatiei cel mai apropiat de varful degetelor umane.
Modificarea timpului de formare, locatiei, unghiului punctelor de pornire a dus la crearea celor trei forme ale amprentelor umane deja amintite mai sus, chiar si unele foarte rare. Arcurile sau arcadele se pot forma cand crestele din centrul degetului au un start intarziat, mai lent in procesul de formare al amprentelor digitale, restul „crestelor” ocupa mai mult loc cand pornesc din celelalte doua locuri ale degetelor.
Competitia controlata dintre molecule determina distributia foliculilor de par. Formarea amprentelor digitale urmeaza o serie de „teme” de baza care au functionat deja pentru alte tipuri de modele pe care le vedem la nivelul pielii. Oamenii care au mutatii genetice ce afecteaza molecule WNT si EDAR au anomalii cutanate.
Prin astfel de studii si cercetari se va intelege si mai bine cum anume se maturizeaza pielea imediat dupa ce procesul de formare inceput in uter se va fi incheiat.
