25 februarie 2025

Poliţia Capitalei a informat, marţi, că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistemul 112, că în interiorul unei sucursale bancare din Sectorul 6 al bucureştiului s-ar afla o persoană recalcitrantă.

Ajunși la faţa locului, oamenii legii au depistat un bărbat, cetăţean străin, care avea un comportament recalcitrant.

Aceștia au stabilit, totodată, că bărbatul ar fi provocat distrugeri asupra unor bunuri aflate în incinta băncii, în zona bancomatelor, fără să pătrundă în zona de birouri. 

În prezent, bărbatul se află în custodia poliţiştilor. Din primele informaţii, cetăţeanul care a provocat scandal şi ar fi distrus mai multe bunuri din incinta băncii ar fi grec.

Verificările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 20 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.