25 februarie 2025

 

UPDATE 8:10 – Liderul rus Vladimir Putin a declarat luni că este în favoarea investiţiilor americane pentru exploatarea mineralelor strategice găsite în solul teritoriilor ucrainene ocupate de armata rusă, relatează AFP.

  „Suntem pregătiţi să atragem parteneri străini în noile noastre teritorii istorice care s-au întors la Rusia. Există anumite rezerve acolo. Suntem gata să lucrăm cu partenerii noştri, inclusiv cu americanii, în noile regiuni”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu televizat.

Aceste declaraţii au loc într-un moment în care Kievul şi Washingtonul negociază un acord care oferă companiilor americane acces la minereurile strategice ucrainene. Preşedintele american Donald Trump doreşte ca acest acord să compenseze Washingtonul pentru ajutorul militar şi financiar deja acordat, iar administraţia sa a intensificat presiunile asupra liderului ucrainean Volodimir Zelenski pentru a semna documentul.

Volodimir Zelenski a respins o primă versiune a acordului, susţinând că „Ucraina nu este de vânzare”. O a doua versiune este în prezent în negociere, potrivit Kievului şi Washingtonului. Donald Trump a declarat luni că un acord privind mineralele cu Ucraina era „foarte aproape”.

O parte din resursele minerale ale Ucrainei se află în prezent în teritorii controlate de armata rusă, iar alte zăcăminte sunt ameninţate de înaintarea acesteia pe linia frontului.

UPDATE 8:00 – UE oferă Ucrainei propriul acord „reciproc avantajos” pentru exploatarea mineralelor

Uniunea Europeană a oferit luni Ucrainei propriul său acord privind „materialele critice”, în timp ce preşedintele american Donald Trump susţine că Washingtonul este aproape de a încheia un acord cu Kievul pentru drepturile asupra vastelor sale resurse naturale, relatează POLITICO.

Comisarul european pentru strategie industrială, Stéphane Séjourné, a declarat că a prezentat o contrapropunere oficialilor ucraineni pe care i-a întâlnit la Kiev în timpul unei vizite a Comisiei Europene pentru a marca cei trei ani de la invazia rusă.

„21 din cele 30 de materiale critice de care are nevoie Europa pot fi furnizate de Ucraina în cadrul unui parteneriat reciproc avantajos”, a declarat Séjourné, potrivit AFP. „Valoarea adăugată pe care o oferă Europa este că nu vom cere niciodată un acord care nu este reciproc avantajos”, a subliniat comisarul european.

Trump a făcut propuneri din ce în ce mai agresive faţă de Ucraina pentru drepturile asupra bogăţiilor sale minerale, cerând până la 500 de miliarde de dolari drept compensaţie pentru sprijinul acordat de Washington Kievului în respingerea invaziei Moscovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.