
Conform anchetatorilor, la data de 1 aprilie 2022, la ora 22:26, a fost înregistrat un apel la SNUAU 112, prin care a fost reclamat faptul că în interiorul unui autovehicul parcat în zona intersecției străzii Grigore Alexandrescu cu strada Primăverii din Mănăștur se află un bărbat ce pare a fi în stare de ebrietate sau leşinat, dar care, în același timp, accelera motorul autovehiculului.
Agentul de poliție anchetat și colegul său au intervenit de urgență la fața locului și l-au identificat pe bărbat, apoi au încercat să-l scoată din mașină. Pentru că acesta era recalcitrant, cei doi au folosit forța fizică și un spray lacrimogen pentru a-l determina pe bărbat să coboare din mașină. În timp ce unul dintre polițiști s-a dus la mașină ca să întocmească un proces verbal, celălalt l-a imobilizat pe bărbatul băut și l-a trântit la pământ, după care l-a dat cu capul de asfalt și a început să-l lovească cu pumnii.
Lucuruile nu se opresc însă aici. În timp ce victima era transportată la secție, polițistul s-a năpustit din nou asupra acesteia. În urma agresiunilor suferite, bărbatul a necesitat între 30-35 zile de îngrijiri medicale.
„În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că în data de 01.04.2022, în intervalul orar aproximativ 22:47-23:53, inculpatul, având calitatea de agent șef de poliție în cadrul IPJ Cluj – Poliția Municipiului Cluj-Napoca – Secția IV și fiind în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, ar fi efectuat procedura de imobilizare și încătușare a persoanei vătămate folosind forţa fizică în mod disproporționat şi nejustificat, respectiv ar fi trântit persoana vătămată la sol, cu consecința lovirii acesteia cu capul de asfalt şi i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii la corp, iar pe parcursul transportului către sediul unității de poliție, aflându-se lângă persoana vătămată pe bancheta din spate a autovehiculului de serviciu, i-ar fi aplicat acesteia lovituri active cu pumnii în partea stângă a toracelui, ar fi strâns-o cu mâna şi i-ar fi aplicat lovituri în zona organelor genitale”, au reținut magistrații clujeni.
Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că polițistul a mai fost condamnat, în cursul anului 2023, în alte două dosare.
Astfel, pedeaspa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de purtare abuzivă, a fost contopită cu o amendă penală de 2800 de lei stabilită acum doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt și o altă condamnate de 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă.
Prin urmare, a rezultat pedeapsa finală de 4 ani şi 20 zile de închisoare (în regim de detenție) şi 2.800 lei amendă penală.