
Conform publicației DeBrăila, bărbatul de 39 de ani din Vădeni, județul Brăila, a fost iertat de procurori. Procurorii au considerat că infracțiunea nu este atât de gravă și au decis să renunțe la urmărirea penală.
Întâmplarea a avut loc în Gara Brăila, în vara anului 2022. O persoană aflată în scaun cu rotile i-a cerut ajutorul bărbatului pentru a merge la toaletă. În timp ce s-a oferit să dea o mână de ajutor, el a sesizat tableta aflată în sacoșa de pe spătarul scaunului și a furat-o.
În momentul în care victima a sesizat dispariția dispozitivului, a alertat poliția. Oamenii legii au reușit să dea de urma hoțului în scurt timp datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Bărbatul a recunoscut că a furat tableta. „Se constată o gravitate redusă a infracțiunii săvârșite şi o periculozitate socială scăzută a suspectului”, a explicat procurorul care a decis să renunțe la urmărirea penală. Soluția în acest caz a fost confirmată pe 18 februarie.