27 ianuarie 2025

Clienții acuză prețurile și calitatea produselor

Un exemplu care a stârnit controverse este experiența unui client, Mohamad, care a plătit 135 de lei pentru două plăcinte dobrogene, două prăjituri și două ceaiuri reci. Acesta și-a exprimat dezamăgirea într-o recenzie dură:

„Zero gust, exagerat de scump. Dobrogeana e făcută cu brânză fără gust, fără sare. Produsele nu reflectă prețul, iar gustul lipsește complet. Mă întreb dacă review-urile pozitive vin doar din partea prietenilor proprietarilor, pentru că produsele sunt departe de a fi delicioase.”, conform cancan.ro.

Mohamad nu este singurul nemulțumit. Alți clienți au relatat experiențe similare. O femeie a criticat o plăcintă de mere pe care a descris-o drept “necomestibilă”, având un blat crud și un preț de 24,5 lei. O altă recenzie subliniază probleme similare: “Torturile și prăjiturile sunt frumos colorate, dar complet insipide. Prețurile sunt exagerate, nu merită nici măcar un sfert din suma cerută.”

     Recenzii la patiseria Danei Nălbaru din Otopeni / Sursa foto – cancan.ro

Produse vechi și livrări dezamăgitoare

Un alt client a reclamat calitatea unui cozonac, despre care spune că era vechi, livrat drept proaspăt, și care avea o textură asemănătoare unui “bolovan”. “Nicio urmă de prospețime sau de calitate artizanală, iar gustul acru l-a făcut complet necomestibil,” a adăugat acesta.

Patiseria din Otopeni comercializează o varietate de produse, precum pâine, plăcinte, prăjituri și alte dulciuri, toate promovate drept artizanale. Cu toate acestea, Dana Nălbaru și soțul său nu mai administrează direct afacerea, întrucât s-au mutat în județul Argeș. Aceștia au predat gestionarea patiseriei unei echipe tinere.

Dana a declarat pe Instagram: “Ne-am mutat în Argeș, așa că timpul nostru pentru afacerea din Otopeni s-a redus drastic. Am predat cârma generației tinere, iar astăzi am fost încântați de îmbunătățirile făcute. Alt vibe!”

Deși patiseria Danei Nălbaru a debutat cu promisiuni mari, recenziile clienților indică o discrepanță între așteptări și realitate. În timp ce unii apreciază aspectul produselor, mulți critică gustul, prospețimea și prețurile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.