21 decembrie 2024

Bărbatul de 53 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv pentru incitare la ură sau discriminare în formă continuată (26 de acte materiale), promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite, în formă continuată (29 de acte materiale), utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (27 de acte materiale) şi negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia prin intermediul unui sistem informatic în formă continuată ( 19 acte materiale).

Poliţiştii au făcut şi o percheziţie la locuinţa bărbatului din Craiova, unde au descoperit obiecte folosite la săvârşirea infracţiunilor cercetate, precum şi arme albe. Toate probele au fost ridicate de oamenii legii. 

”Din cercetările efectuate până la acest moment rezultă că, în perioada 10.04.2022-07.12.2024, bărbatul ar fi publicat 29 de videoclipuri pe o reţea de socializare în cadrul cărora ar fi incitat urmăritorii la ura şi violenţă faţă de evrei, promovând doctrine antisemite, ar fi utilizat simboluri legionare şi ar fi negat Holocaustul, scopul fiind racolarea urmăritorilor săi pentru coagularea unui nucleu cu orientare de extremă dreapta sub cupola unei «mişcări naţionale» al cărei lider este, solicitând şi primind în acest sens donaţii financiare de la urmăritorii săi”, au afirmat poliţiştii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.