Magistrații de la Curtea Supremă și-au declinat competența către Curtea de Apel București, iar astăzi are loc primul termen, la ora 11.00. Atât avocații lui Călin Georgescu, cât și candidatul independent vor fi prezenți în fața instanței.
Vorbim despre primul termen care are loc chiar astăzi în dosarul lui Călin Georgescu întrucât știm foarte bine că mai multe contestații au fost depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, a procedeului electoral către Biroul Electoral Central, dar și către Autoritatea Electorală Permanentă.
De asemenea, s-au depus contestații și către alte instituții foarte importante, dar și împotriva președintelui Klaus Iohannis.
Mai mult decât atât, s-au sesizat și organismele juridice internaționale, printre care și Comisia de la Veneția, care a pornit o anchetă cu privire la anularea alegerilor din România în urma deciziei Curții Constituționale luate chiar în timpul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin.
“Contestația este este, de fapt, pentru încălcarea în mod flagrant a ConstituțieiRomâniei iar nimeni nu poate fi mai presus de lege”, a declarat Marina Alexandra, avocata lui Călin Georgescu.
Decizia de astăzi, de la CAB, este una extrem de importantă și poate da peste cap toate calculele politice, inclusiv calendarul pentru viitoarele alegeri prezidențiale.