20 noiembrie 2024

Primarii Ciprian Ciucu, Emil Boc, Vergil Chițac și președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, au fost prezenți marți seara la Digi24, pentru a-și susține președintele partidului în cursa prezidențială. Ei s-au remarcat prin punctarea aspectelor despre mobilizarea adusă de PNL în favoarea lui Ciucă și au adus argumente despre necesitatea ca românii să voteze cu Nicolae Ciucă la alegrele prezidențiale din această duminică. Totodată, ei au subliniat că Ciucă este singurul candidat capabil să ofere stabilitate, dezvoltare economică și securitate națională.

Iată ce au declarat cei mai performanți lideri ai PNL, despre candidatul lor:

Ciprian Ciucu a evidențiat diferențele de integritate și competență dintre Ciucă și ceilalți candidați: „Vă zic, este un om efectiv modest ca fire, nu modest în alt sens. Deci este fix omul cu care eu m-aș simți în siguranță să conducă CSAT-ul. Ceilalți, toți ceilalți candidați, în comparație cu candidatul nostru, sunt marginali. Iar avantaje pe care-l are în fața domnului Geoană, de exemplu, este tocmai partidul. Să știți că un președinte sau un politician care are un partid în spate este mult mai independent decât un așa-zis politician independent. De ce? Pentru că are o forță de negociere în spate. Atunci când ești independent trebuie să faci nenumărate compromisuri.”

Emil Boc, la rândul său, a subliniat abilitățile de negociere și experiența în gestionarea relațiilor externe ale lui Ciucă: „Domnul Ciucă a demonstrat că poate aduce rezultate, așa cum s-a văzut în negocierile privind Schengen. Este omul potrivit pentru a media și rezolva problemele complexe ale țării.”

Vergil Chițac a punctat expertiza domnului Ciucă în domeniul relațiilor internaționale și nevoia unui astfel de lider, luând în calcul contextul internațional în care ne aflăm: „spre deosebire de domnul Ciolacu, Ciucă are dimensiune asta militară, a background-urilor său, care este foarte importantă în contextul internațional în care ne aflăm. Iar spre deosebire de domnul Geoană, are un partid politic în spate, un vector politic important, fără discuție.”

Ilie Bolojan a consolidat mesajul apelând la votul responsabil: „suntem aici ca să susținem votul util, votul pentru responsabilitate, votul pentru domnul Nicolae Ciucă.” „O colaborare bună cu președintele ales al României pentru a forma într-adevăr o majoritate pentru reformă garantează șansa de a vedea aceste lucruri realizate. Și cine ar putea să fie garantul unei colaborări mai bune de tipul acesta, dacă nu domnul Nicolae Ciucă, cu care am discutat aceste chestiuni și chiar și astăzi și de nenumărate ori, că trebuie făcute, și avem expertiză în acest domeniu. ”

Primarii au făcut un apel către cetățeni să se mobilizeze și să își exprime votul pentru candidatul care poate garanta o direcție sigură pentru România, subliniind importanța votului util în alegerile decisive din această duminică.

 

CMF31240003

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.