UPDATE 8:10 – Deputata rusă Maria Butina a declarat luni că administrația președintelui Joe Biden riscă al Treilea Război Mondial dacă a permis Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia, informează Reuters.
„Acești tipi, administrația lui Biden, încearcă să escaladeze situația la maximum cât încă mai au putere și sunt încă în funcție”, a declarat Butina pentru Reuters.
UPDATE 7:10 – Unităţile de apărare aeriană ale Rusiei au distrus în cursul nopţii două drone care se îndreptau spre Moscova, a declarat luni dimineaţă primarul Serghei Sobyanin, potrivit Reuters.
UPDATE 6:40 – Autorizarea dată de Washington Kievului de a lovi teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune este “un limbaj pe care (preşedintele rus Vladimir) Putin îl înţelege”, a declarat duminica seara şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, relatează AFP.
UPDATE 5:20 – Ucraina “poate conta” pe Uniunea Europeană după “oribilele” atacuri ruseşti care i-au ţintit reţeaua energetică şi au făcut zece morţi, a declarat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de AFP.
“Am văzut atacurile oribile, oribile, efectuate în cursul nopţii de Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat ea într-un interviu acordat canalului brazilian Globo News.
“Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a asigura Ursula von der Leyen la Rio de Janeiro, în ajunul participării la summitul G20. “Ucraina poate conta pe noi”, a mai spus ea.
“Trebuie să ne respectăm angajamentele faţă de ucraineni, adică să le permitem să ducă acest război de rezistenţă, să le livrăm arme, echipamente”, a declarat la rândul său preşedintele francez Emmanuel Macron într-o întâlnire cu presa la Buenos Aires, înainte de a părăsi Argentina spre Brazilia, unde urmează să ia parte la summitul G20.
“Ucraina are nevoie de mai multă apărare antiaeriană- imediat”, a subliniat la rândul său şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. “Este prioritatea pe care o voi prezenta miniştrilor” afacerilor externe din Uniunea Europeană în cadrul unei reuniuni luni la Bruxelle, a declarat el într-un mesaj postat pe reţeaua socială X.
“Rusia a lansat astăzi un atac masiv cu rachete şi drone, terorizând civilii în toată Ucraina şi ţintind în special infrastructurile energetice, inclusiv cele nucleare, la apropierea iernii”, a spus el.