Incidentul a avut loc sâmbătă, în pădurea din localitatea Bixad, unde un bărbat a fost prins sub un TAF forestier.
Pentru salvarea bărbatului au intervenit 12 cadre militare ale Secţiei de Pompieri Negreşti-Oaş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare uşoară, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul judeţului şi un echipaj SMURD B2, precum şi nouă salvatori de şa Serviciul public judeţean Salvamont Satu Mare, cu 2 autoturisme de teren, dintre care o autoutilitară pentru urgenţe şi intervenţii medicale. „Condiţiile de teren au impus o acţiune complexă din partea pompierilor şi a salvatorilor montani, parcurgându-se pedestru un traseu greu accesibil, pe o distanţă de aproximativ 5 km. Ajunse la faţa locului, forţele profesioniste au constatat că, un bărbat de aproximativ 70 ani se afla prins sub utilajul forestier. După stabilizarea persoanei accidentate la faţa locului, aceasta a fost extrasă cu succes, printr-o operaţiune atent coordonată, unde s-au folosit echipamente specifice acestui gen de intervenţie”; informează ISU Satu Mare. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD, care s-a deplasat de la Arad pentru a prelua victima. Până la sosirea echipajului medical aerian, bărbatul a fost stabilizat de către echipajele medicale prezente la locul intervenţiei, constatându-se, după primele evaluări, că aceasta se afla în hipotermie, prezentând politraumatisme la nivelul toracelui. El a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe Baia Mare.