16 noiembrie 2024

“Am văzut de câteva zile această presiune de a se afla ce am primit eu în funcţia de prim-ministru direct sau prin serviciile de intelligence din România cu privire la interdicţiile din Republica Moldova şi din Ucraina ale domnului George Simeon, nu ale domnului Ciucă sau ale mele, şi atunci am început demersurile. În Republica Moldova răspunsul a fost unul foarte simplu, s-au menţinut lucrurile şi măsurile luate acum câţiva ani, parcă era Dodon sau cine era preşedinte, nu cunosc toată istoria… Deci nu au dat lucruri suplimentare şi, cu adevărat, din Ucraina mi-a venit un răspuns scris. Am pornit toate demersurile, au vorbit colegii mei, am vorbit şi eu direct şi mă bucur să vă anunţ că, din acest moment, pentru că totuşi consider că nu e un document care trebuie pus pe site-ul Guvernului României, Guvernul României se ocupă tocmai cu altceva, nu de ce am primit în privinţa domnului Simion să pun pe site-ul Guvernului… Din acest moment, cine va face solicitări pe 544 imediat va primi răspunsul cu documentul în copie primit de la autorităţile din Ucraina”, a precizat premierul Ciolacu, într-o conferinţă de presă.El a punctat că are acceptul părţii ucrainene în acest sens.”Nu e nimic desecretizat. În acest moment am acceptul părţii ucrainene să fac public acest document, explicând contextul şi presiunea publică. (…) presupun că aici este miezul, să aflăm adevărul din Ucraina, răspunsul. Vreţi să ştiţi adevărul? Faceţi solicitare pe 544 şi eu vă dau scrisoarea venită din Ucraina în ceea ce îl priveşte pe domnul Simion”, a adăugat Marcel Ciolacu.Liderul PSD a avut, la Ploieşti, o întâlnire cu oamenii de afaceri din Prahova.Preşedinta USR, Elena Lasconi, a cerut, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze şi să verifice dacă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ciolacu sau liderul PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, deţin informaţii despre George Simion, din care să reiasă că acesta s-ar fi întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc.Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că în informaţiile pe care le are de la guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei nu s-a făcut referire la faptul că George Simion este ”spion rus” sau la faptul că acesta a avut întâlniri cu vreun spion rus. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.