28 octombrie 2024

Teologului Arsenie Boca îi plăcea ciorba de cartofi cu pâine prăjită și usturoi.

Pentru a o prepara ai nevoie de opt felii de pâine, cinci lingurițe de ulei de măsline, trei cartofi mari albi, două cepe, două ramuri de rozmarin și un litru de zeamă de legume și sare.

Modul de preparare

Legumele se spală și se curăță de coajă, apoi se taie în cuburi potrivite. Ideal este să se pună cartofii la fiert timp de cinci minute, apoi se taie ceapa mărunt și se călește într-o oală în care s-a pus ulei la încins.

După ce s-a înmuiat îndeajuns, poți pune usturoiul zdrobit și o ramură de rozmarin.

Cartofii se scurg bine de apa în care au fiert și se plasează în cratiță, peste ceapă și usturoi. Mai apoi se toarnă supa de legume caldă și se lasă pe aragaz la foc mic pentru aproximativ 20 de minute.

Apoi se încinge cuptorul. Următorul pas este să tai pâine și să ungi feliile cu ulei de măsline.

La urmă, acestea se freacă cu usturoi și rozmarin și se pun la cuptor pentru zece minute.

În clipa în care toate ingredientele sunt fierte se pune supa într-un blender și se pasează până se formează o pastă omogenă. Ciorba se servește caldă cu pâine prăjită și gustoasă, plină de arome deosebite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.