28 octombrie 2024

Şase apeluri au fost primite, duminică după amiază, de autorităţi, în urma unei bătăi în stradă în Glina, judeţul Ilfov. Primul apel a fost dat în jurul orei 15:17, fiind urmat de alte cinci apeluri, în care se preciza faptul că persoanele implicate într-o bătaie în stradă foloseau obiecte contondente şi sunt persoane rănite, potrivit Realitatea Plus.

În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiilor Oraşelor Popeşti Leordeni, Pantelimon, precum şi poliţişti din cadru Serviciului Rutier Ilfov, luptători din cadru Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov şi jandarmi Ilfoveni.

”La faţa locului au fost depistate şi identificate 12 persoane, care ar fi fost implicate în altercaţie, 10 dintre acestea au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Popeşti Leordeni, iar două persoane -un bărbat şi o femeie – au fost conduse cu echipajele medicale la două spitale din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. De asemenea, în cauză au fost identificate şi alte două persoane, care ulterior s-au deplasat, cu mijloacele proprii, la un spital din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.

 Primele verificări făcute de poliţişti arată rezultat că altercaţia a izbucnit pe fondul unor discuţii privind folosirea unui drum de servitute, precum şi a existenţei unor datorii băneşti. Poliţiştii Oraşului Popeşti Leordeni desfăşoară activităţi pentru identificarea şi depistarea tuturor persoanelor implicate în conflict, precum şi pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale, în consecinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.