27 octombrie 2024

El a declarat că atacul Israelului asupra Iranului din acest weekend „nu ar trebui nici exagerat, nici minimizat”, cu toate că nu a făcut apel la represalii.

„Răul comis de regimul sionist (Israel) acum două nopți nu ar trebui nici minimizat, nici exagerat”, a declarat Khamenei, citat de IRNA. El a descris atacurile aeriene israeliene drept „maligne”.

„Eroarea de calcul a regimului sionist trebuie să fie întreruptă. Ei nu cunosc Iranul, tineretul său, națiunea sa. Ei nu au fost încă capabili să înțeleagă pe deplin puterea, capacitățile, inițiativa și voința națiunii iraniene, trebuie să îi facem să înțeleagă acest lucru”, a adăugat liderul suprem iranian.

„Ar fi greșit din partea noastră să spunem că nu a fost nimic și că nu a contat”, a mai spus Khamenei, adăugând că Israelul a încercat să exagereze impactul loviturilor aeriene.

„Dușmanii Iranului ar trebui să știe că acești oameni curajoși își apără fără teamă țara și vor răspunde la orice prostie cu tact și inteligență”, a scris el. Armata israeliană a declarat că atacurile sale au vizat instalații folosite de Iran pentru fabricarea rachetelor trase asupra Israelului, precum și amplasamente de rachete sol-aer.

Iranul a insistat că loviturile au provocat doar „pagube limitate”, presa de stat minimizând impactul acestora.

Ministerul iranian de Externe a emis o declarație în care afirmă că „se consideră îndreptățit și obligat să se apere împotriva actelor străine de agresiune”.

Determinarea Iranului de a se apăra ‘nu are limite’, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araghchi, după atacurile israeliene din timpul nopţii împotriva unor obiective militare ale ţării, transmite AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.