26 octombrie 2024

Un bilanţ anterior anunţa 87 de morţi.

Trami a lovit principala insulă, Luzon, iar aproape o jumătate de milion de locuitori au fost deplasaţi din cauza unor revărsări provocate de ploi torenţiale, care au devastat sute de localităţi în nordul Filipinelor, a anunţat sâmbătă Agenţia naţională filipineză de luptă împotriva catastrofelor.

 

 

”Apelurile la ajutor continuă să vină”, a declarat pentru AFP Andre Dizon, directorul Poliţiei regiunii Bicol, grav afectată, situată la aproximativ 400 de kilometri sud de Manila.

Poliţia a înregistrat 31 de morţi în această regiune, majoritatea prin înec.

Locuitori erau blocaţi pe acoperişuri şi la etaje superioare ale caselor, au declarat pentru AFP oficiali.

”Trebuie să-i salvăm cât mai repede. Ni s-a semnalat faptul că copii se îmbonăvesc deja”, a declarat Dizon.

 

 

Preşedintele Ferdinand Marcos s-a dus sâmbătă, 26 octombrie, în provincia Camarines Sur, în regiunea Bicol, unde hrana şi apa potabilă sunt tot mai puţine, anumite zone rămâne rămân complet sub apă, iar accesul în ele este dificil.

”Principala noastră problemă este că multe locuri sunt încă inundate”, le-a spus preşedintele unor oficiali guvernamentali.

”Avem sisteme de controlul inundaţiilor, dar cantitatea apei este de necontrolat. Este vorba despre modificări climatice. Este un lucru nou şi ne trebuie soluţii”, a declarat Marcos.

La Batangas, la două ore sud de capitală, bilanţul a crescut la 54 de morţi, potrivit şefului poliţiei provinciei, Jacinto Malinao.

Salvatorii foloseau excavatoare şi lopeţi pentru a săpa în noroi trei metri, în căutarea disperată a unor persoane date dispărute în zone afectate de alunecări de teren.

Jurnalişti AFP, care s-au dus în această provincie vineri, 25 octombrie, au văzut drumuri blocate de copaci căzuţi, vehicule pe jumătate în noroi şi case grav avariate.

Filipinele sunt afectate cu regularitate de furtuni sau taifunuri, care se soldează anual cu pagube şi zeci de morţi.

Însă, potrivit unor experţi, furtunile din regiunea Asia-Pacific se formează tot mai aproape de coastă, se intensifică tot mai rapid şi durează mai mult timp pe uscat, din cauza modificărilor climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.