26 octombrie 2024

Elixirul cunoscut drept „băutura zeilor” a fost parte integrantă a vieții dacilor și a daco-românilor, revenind acum în atenția consumatorilor europeni datorită multiplelor sale beneficii terapeutice.

Există păreri divergente cu privire la originea acestei băuturi divine: unii experți susțin că provine din India, având o istorie de peste 6.000 de ani, în timp ce alții estimează că există de aproximativ 4.000 de ani.

Ce beneficiii are mierdul dacic pentru sănătate

Miedul, sau băutura zeilor, este o băutură alcoolică obținută exclusiv din miere și apă. Consumatorii afirmă că le conferă o stare de nemurire sau o îmbunătățire a stării de sănătate.

Etimologic, termenul „hidromel” are rădăcini grecești, provenind din cuvântul “hydromeli”, unde „hydro-” înseamnă apă, iar “-meli” se referă la miere.

Top 5 cele mai scumpe hoteluri din lume. Cazarea aici costă pe noapte cât un apartament de lux în inima Capitalei

Această băutură a fost savurată nu doar de vikingi, ci și de alte civilizații, cum ar fi mayașii și egiptenii.

În perioada preistorică, mierea reprezenta singura substanță dulce concentrată utilizată pe scară largă în alimentație, iar miedul a fost prima băutură alcoolică fermentată, apărând cu mult înaintea celor obținute din fructe, viță de vie sau cereale.

Cunoscut sub denumirea de mied sau băutura zeilor, acest produs a redevenit popular printre consumatorii de băuturi alcoolice din Europa. În Anglia, se vinde o sticlă din această licoare ancestrală la fiecare zece minute.

Miedul dacic, adesea denumit băutura zeilor, dispune de multiple beneficii terapeutice, având o compoziție bogată în vitamine, enzime și hormoni naturali. Acesta contribuie la relaxare și stimulează o stare de spirit euforică și pozitivă.

Pentru bărbați, miedul exercită efecte vasodilatatoare ușoare, inclusiv în zona pelviană, ajutând la stimularea hormonală și, prin efectul său tonic asupra sistemului nervos, facilitează depășirea unor blocaje psihice.

Băutura zeilor se recomandă a fi consumată pe stomacul gol, câte un pahar dimineața, la prânz și seara.

Cum se prepară băutura zeilor

Pentru a prepara miedul dacic sau băutura zeilor acasă, este necesar un litru de apă, între 6 și 8 linguri de miere și o linguriță de polen.

Mierea și polenul se dizolvă bine în apă și se lasă la temperatura camerei timp de 2-3 zile, agitându-se de câteva ori pe zi. După această perioadă, amestecul se pune la rece și este gata de consum, având o cantitate foarte mică de alcool.

Cât durează ca o pisică să-și uite stăpânii. Cercetătorii au ajuns la concluzii uimitoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.