25 octombrie 2024

„Am reușit într-un final să stăm de vorbă cu reprezentații tur operator al companiei de transport aerian. Ni s-a transmis să plecăm acasă pentru că nu se știe exact la ce oră va pleca aeronava. Ni s-a spus telefonic că ne garantează că astăzi se va pleca. În momentul de față, pe tabela de plecări apare ora de plecare 13, dar nu avem absolut nimic în scris de la tur operator sau de la compania aeriană. 

De asemenea, acel faimos form care trebuia să ni se dea după 4 ore de stat în avion, în situația întârzierii sau o sticlă de apă abia acum, în jurul orei 10, a început să fie distribuit după ce oamenii, care stau de atâta timp de atâtea ore cu copii mai mari sau mai mici, cu oameni veniți de foarte departe inclusiv de la Suceava, stau și așteaptă și au sunat și nu au fost băgați în seamă.

Oficiul de check-in, care ar fi trebuit să ne țină la curent cu tot ce se întâmplă, a fost deschis in jur de 9 și 40, iar în jur de 9 și 55 a început distribuirea unei sticle de apă și a unui sandviș.”, a declarat pasagera.

Întrebată dacă a încercat să facă o sesizare la ANPC în acest sens, pasagera a răspuns:

„În situația în care telefonic ni s-a transmis că putem să plecam liniștiți acasă, ca vom fi sunați din timp să venim la aeroport și că mai mult ca sigur aeronava va decola, nu am reușit să luăm legătura cu ANPC, cel puțin eu nu, nu știu dacă ceilalți călători au reușit să ia legătura cu ANPC, dar eu nu am reușit.”

Printre cei peste 100 de pasageri ai aeronavei se numără mulți copii și vârstnici. Aeronava are o capacitate totală de 180 de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | ChromeNews by AF themes.