5 iunie 2026
Un angajat al unei brutării a furat caseta cu banii din vânzări. Tânărul a sustras 30.000 de lei

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în noaptea de 25/ 26.12.2025, o persoană necunoscută ar fi pătruns prin forţarea a două uşi din PVC în incinta unei unităţi de panificaţie din comună Domneşti, de unde ar fi sustras o casetă metalică ce conţinea suma de aproximativ 30.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr de 24 de ani, din comună Domneşti, judeţul Argeş, angajat al societăţii comerciale în cauză, despre care au rezultat indicii că ar putea fi implicat în săvârşirea infracţiunii”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Marţi, 30 decembrie, poliţiştii au percheziţionat două locuinţe folosite de tânărul respectiv, fiind găsite articole de vestimentaţie similare cu cele purtate la momentul comiterii faptei, precum şi suma de 12.911 lei, posibil furată, scrie Agerpres.

Reclamă

În urma probatoriului administrat, tânărul de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorului de caz, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reclamă

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

De Revelion, salvatorii vor fi la datorie. Aproape 5000 de pompieri vor fi mobilizați în minivacanța de An Nou. Recomandări de prevenție pentru populație

  Situația critică a combinatului siderurgic

Reclamă

Lasă un răspuns