7 iunie 2026
Ce spune Bolojan după ce CCR a anunțat de ce nu l-a lăsat pe Georgescu să candideze

„Cred că avem o decizie a Curții Constituționale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine într-un stat. 

În condiții, sigur, ideale, este bine ca oricine dorește să candideze să poată candida, în așa fel încât cetățenii să poată să aleagă pe cine doresc. 

Reclamă

Mai avem o zi de depunere a candidaturilor. Sper ca toți cei care doresc să candideze și respectă toate condițiile își vor depune candidatura, în așa fel încât, în următoarele două luni, organizând corect, transparent alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentare de programe, în așa fel încât românii să poată să își aleagă liber președintele și să avem un nou început din luna mai”, a precizat Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni.  S-a lăsat cu amenzi usturătoare

Reclamă

Lasă un răspuns